la-Galati.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii galetenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Distribuitorul de energie termică Apaterm Galați a intrat în faliment

Agerpres

 

Tribunalul Galați a admis joi cererea de intrare în faliment a distribuitorului de energie termică, Apaterm Galați, la solicitarea furnizorului de apă caldă și căldură, Electrocentrale Galați, aflat și el în insolvență. Decizia instanței poate fi contestată la Curtea de Apel Galați. Potrivit unei decizii a Curții de Apel București, până de curând Apaterm Galați a fost în reorganizare judiciară.

Potrivit administratorului special al Electrocentrale, Mustafa Sinan, în total Apaterm are de achitat către Electrocentrale peste 370 milioane lei, din care 339 milioane reprezintă datorii istorice, acumulate în perioada 2000-2011, iar 35 milioane lei sunt facturi neplătite anul trecut, până la momentul în care instanța a decis că Apaterm va intra în reorganizare judiciară.  

Mustafa Sinan a mai adăugat că din datoria curentă de 35 milioane lei, 12,1 milioane de lei reprezintă factura scadentă. Pe de altă parte, Apaterm are de încasat de la populația Galațiului peste 150 milioane lei, în condițiile în care din totalul de 691 de asociații racordate la sistemul centralizat, doar 140 sunt cu plata facturilor la zi.  

Primarul municipiului Galați, Marius Stan, a declarat, joi, că se continuă demersurile pe lângă autoritățile guvernamentale pentru a asigura căldura abonaților la sistemul centralizat de termoficare până la sfârșitul acestui sezon rece.

"Falimentul Apaterm era iminent, tocmai de aceea am căutat din timp soluții pentru ca abonații la sistemul centralizat de termoficare să aibă căldură până la finalul acestui sezon rece, pe termen scurt, și vom continua demersurile pentru a identifica cele mai bune soluții pe termen mediu și lung", a afirmat Stan.  

Primarul a precizat că municipalitatea caută cea mai bună soluție pentru a rezolva problema creată de falimentul societății locale de termoficare, avansând trei variante de lucru. Una presupune preluarea distribuției de către Electrocentrale, a doua constă în activarea proiectului Calorgal, o nouă societate de distribuție în cadrul căreia abonații pot face convenții de plată individuale direct cu furnizorul de servicii de termoficare, iar a treia variantă, fuziunea Electrocentrale cu Calorgal.  

"Concret, vom analiza în următoarele zile soluția cea mai bună pentru a continua distribuția de energie termică către populație. Activarea Calorgal este una dintre ipotezele de lucru. Abonații vor putea să încheie convenții individuale de plată pentru energia termică. În aceste condiții, banii nu mai trec prin asociațiile de proprietari, ci ajung direct la furnizorul de servicii și astfel se îmbunătățește gradul de colectare. Nu este exclusă din discuție nici ipoteza preluării de către Electrocentrale a distribuției", a spus Stan.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro     |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro      | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015