la-Galati.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii galetenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

La Galați sunt întrunite condițiile pentru instituirea situației de urgență pe termoficare, susține primarul Marius Stan

Agerpres

 

Primarul municipiului Galați, Marius Stan, a constatat că sunt întrunite condițiile pentru instituirea situației de urgență pe termoficare, după ce a cerut părerea juriștilor cu privire la legalitatea declarării situației de urgență în cazul colapsului sistemului de termoficare din oraș, se arată într-un comunicat transmis miercuri de biroul de presă al primăriei. Potrivit acestuia, în urma consultărilor a fost identificat cadrul legal pentru instituirea situației de urgență. 

Acesta este precizat de OUG 21/2004 privind sistemul național de management al situațiilor de urgență, care stabilește, la capitolul "tipuri de risc", și "eșecul serviciilor de utilități publice". 

"Având în vedere că societatea locală de termoficare Apaterm Galați a intrat în faliment, iar producătorul de agent termic Electrocentrale este în insolvență, falimentul fiind iminent și în acest caz, juriștii au ajuns la concluzia că sunt întrunite condițiile descrise de lege pentru instituirea situației de urgență în problema termoficării. Această situație va fi declarată oficial după parcurgerea tuturor procedurilor legale", se precizează în comunicat. 

Marius Stan va avea joi o nouă rundă de discuții la Ministerul Energiei și la Guvern pentru preluarea Electrocentrale Galați de către municipalitate, cu ștergerea tuturor datoriilor către Romgaz, lucru posibil prin adoptarea unei hotărâri de guvern.

"Preluarea Electrocentrale este o condiție importantă pentru redresarea sistemului centralizat de termoficare, municipalitatea urmând să dețină controlul absolut asupra rețelei primare și a producției de agent termic. Odată îndeplinită această condiție, municipalitatea devine proprietar pe un sistem integrat de termoficare, care va cuprinde producția, transportul, distribuția și furnizarea agentului termic către populație. În aceste condiții, managementul noului serviciu public de termoficare poate fi privatizat la toate nivelurile, potențialul investitor urmând să preia managementul la toate nivelurile: producție, transport, distribuție, facturare și încasare, relații contractuale cu clienții, resurse umane, mentenanță", se menționează în comunicat. 

Începând de miercuri, Electrocentrale a sistat furnizarea agentului termic pentru municipiul Galați, din cauză că Romgaz nu îi mai furnizează gaze naturale ca urmare a datoriilor mari acumulate. Electrocentrale are o datorie totală de 190 milioane de lei către Romgaz, din care 140 de milioane reprezintă datorii istorice. Electrocentrale a intrat în insolvență din cauză că nu a putut recupera de la distribuitorul local de agent termic, Apaterm, datorii de 389 de milioane de lei, din care 339 de milioane de lei - datorie istorică și 50,6 milioane de lei - datoria curentă. Săptămâna trecută, instanța a decis falimentul SC Apaterm. 

În municipiul Galați există 60.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, dar și multe instituții publice - spitale, grădinițe, școli, instituții publice. De asemenea, nu mai puțin de 28 de asociații de proprietari nu mai primesc apă rece, în această perioadă, pentru că societatea edilitară Apă-Canal Galați a sistat furnizarea acestui serviciu pentru zeci de blocuri ce înregistrează datorii către furnizor. Este vorba de peste 150 de scări de bloc din 14 cartiere ale orașului. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro     |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro      | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015