la-Galati.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii galetenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Primul bloc reabilitat termic cu bani europeni din Regiunea Sud-Est

Agerpres

 

Primarul municipiului Galați, Marius Stan, a semnat miercuri primul contract de finanțare europeană pentru creșterea performanței energetice a unui bloc de locuințe din Regiunea Sud-Est. Valoarea contractului este de 2,26 milioane de lei, din care 1,29 milioane sunt fonduri europene nerambursabile, iar 971.000 lei este contribuția municipalității și a asociației de proprietari beneficiare. Durata de implementare a proiectului este de 14 luni de la momentul semnării contractului, termenul limită de finalizare fiind 30 noiembrie 2015. 

În urma implementării acestui proiect al Primăriei municipiului Galați, primul din regiunea SE, locatarii blocului vor plăti facturi la încălzire cu cel puțin 40% mai mici ca până acum. Blocul are 100 de apartamente și 229 de locatari. 

Reabilitarea termică a acestui bloc de locuințe va presupune: izolarea termică a pereților exteriori, izolarea termică a pereților interiori de pe casa scării, izolarea termică a terasei și planșeului de deasupra subsolului, tâmplărie PVC cu geam termopan și reabilitarea rețelei termice. 

"Este primul contract de finanțare europeană pe care Primăria Galați reușește să îl încheie pentru izolarea termică a primelor blocuri din oraș. Suntem primii din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est care reușim să luăm bani europeni pentru un astfel de proiect. Vreau să îi felicit pe oamenii din această asociație de proprietari că s-au mișcat repede, au fost extrem de receptivi și astfel ne-au ajutat să accesăm fonduri europene pentru a le face blocul mai frumos și mai eficient din punct de vedere energetic. Vreau ca această asociație de proprietari să fie un exemplu de urmat pentru toate celelalte, pentru că, pe baza acestui proiect pilot, vrem să accesăm fonduri europene pentru anveloparea, pe etape, a tuturor blocurilor din Galați. Ne gândim să începem cu intrările în oraș, să continuăm cu marile bulevarde și apoi să intrăm în cartiere", a declarat primarul Marius Stan.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro     |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro      | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014