la-Galati.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii galetenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Spitalul de Copii din Galați și cinci școli vor fi reabilitate termic cu bani de la BERD

Agerpres

 

Municipiul Galați va atribui un contract de performanță energetică și servicii de proiectare pentru reabilitarea termică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii și a unui grup de cinci unități școlare de învățământ primar, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați, Emanuela Turcu. 

Potrivit acesteia, municipiul Galați se numără printre municipiile reședință de județ selectate în cadrul unui program pilot al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), finanțat din Fondul Global de Mediu (GEF). Programul BERD sprijină crearea unei piețe a eficienței energetice în sectorul public din România, în beneficiul autorităților publice și al furnizorilor acestor servicii. Astfel, programul vizează reabilitarea unui număr de clădiri publice cu participarea companiilor private de servicii energetice (ESCO), în baza unui contract de performanță energetică. 

"Municipiul Galați este prima autoritate publică locală din România care achiziționează servicii de eficiență energetică pentru clădirile publice. Primăria municipiului Galați a lansat, în premieră pentru România, procedura de achiziție publică bazată pe dialog competitiv în vederea contractării de servicii de eficiență energetică pentru clădiri publice", a declarat Turcu. 

Obiectivele de investiții vizate de acest program în municipiul Galați sunt Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan", cu o valoare estimată la 6.166.100 lei fără TVA, respectiv un grup de cinci unități școlare de învățământ primar, cu o valoare estimată la 2.817.000 lei fără TVA.

Programul pilot sprijinit de BERD oferă asistență tehnică gratuită municipalităților selectate, pentru pregătirea proiectelor de eficiență energetică în clădiri publice-grădinițe, școli, spitale. Ulterior fazei pilot, programul poate fi extins către alte municipalități interesate să implementeze proiecte de eficiență energetică în clădiri publice, conform cu noua legislație în domeniu. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro     |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro      | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015