la-Galati.ro     


Fondat 2011     |                     Site dedicat informarii galetenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Peste 140.000 de persoane din județ vor primi pensii majorate

Radio R. Regional

 

Peste  140.000 de pensionari din județul Galați vor primi începând cu luna ianuarie bani mai mulți, în urma majorării aplicate punctului de pensie, de la 790,7 la 830,2 lei, a anunțat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii, Nicolae Zburlea.

Potrivit acestuia, o altă majorare se aplică și în cazul indemnizației pentru însoțitor în cazul persoanelor cu grad I de invaliditate. Începând din ianuarie 2015, această indemnizație este 80% din valoarea punctului de pensie, iar cum acesta s-a majorat, rezultă o creștere a indemnizației, de la 633 lei, la 665 lei, a mai precizat reprezentantul CJAS Galați.

O altă categorie de pensionari care va primi mai mulți bani în această lună e reprezentantă de cei care beneficiază de așa-numita pensia minimă, denumită, conform legii, indemnizație socială. La nivelul județului Galați este vorba despre 19.167 de pensionari cu pensia minimă. Până anul trecut, această indemnizație socială era de 350 lei, însă, începând cu 1 ianuarie, conform Legii 186/2014, aceasta s-a majorat la 400 de lei. Totuși, cei peste 19.000 de pensionari nu vor primi majorarea pe loc, ci în a doua parte a lunii. Inițial, pensionarii vor primi indemnizația și cuponul de pensie la valoarea veche, de 350 lei, după care, în intervalul 23-29 ianuarie, vor primi și restul de bani, de 50 lei, cu tot cu un alt cupon, doveditor.

,,Motivul este simplu – Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014 (în care se precizează valoarea nouă a indemnizației, de 400 lei) a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, moment la care deja erau tipărite cu valoarea veche, de 350 lei, cupoanele pentru pensia minimă. Ca să se aplice majorarea din ianuarie, Guvernul a decis să mai tipărească un rând de cupoane, cu diferența de 50 de lei în plus, bani care vor fi acordați la finele lunii’, a spus Sburlea.

Potrivit acestuia, ‘pentru cei care primesc pensile pe card, banii le intră în cont în jurul datei de 13, iar cei care le primesc prin poștă, primesc banii după data de 15 sau 17 ale lunii. Cei cu pensia minimă vor primi în aceste perioade pensia cu valoare veche, de 350 de lei, iar plata diferențelor de indemnizație socială se va face după data de 23 ianuarie, pentru cei cu carduri și în perioada 23-29 ianuarie, pentru cei cărora li se achită banii prin poștă’.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro     |     eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro      | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro     |     la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro     |     la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro     |     la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015